Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Buf nereuşit la “Galmondo”

* Hoţie cu lipsă de fier *

Primul hotel de patru stele din Galaţi a fost la un pas de a fi jefuit. Şi nu oricum, ci chiar ziua în amiaza mare. De această dată, hoţii s-au simţit tentaţi de niscaiva fier, pentru care ar fi obţinut bani cât de un cico în centru sau o beţie la margine de oraş.

Din curtea interioară

O patrulă a Secţiei 2 i-a prins în flagrant sâmbătă, la ora ora 12, pe strada Siderurgiştilor, pe gălăţenii Valentin Benea, de 22 ani, Romeo Chiriac, de 21 ani şi Liviu Adrian Tăune, de 20 ani, fără ocupaţie, care erau ocupaţi cu... furatul.

Mai exact, cei trei se aflau în curtea interioară a hotelului “Galmondo”, de unde încercau să se facă nevăzuţi cu două motoare electrice şi două ţevi metalice de trei metri lungime.

Fierul lipsă dăunează

Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi, declară: “Obiectele urmau să fie vândute, iar câştigul împărţit. Paguba a fost recuperată în totalitate, iar celor trei – fără antecedente până în momentul flagrantului - le-a fost făcut dosar penal pentru furt calificat”.

De folos sau nu, experienţa i-a lăsat pe cei trei gălăţeni cu buza umflată şi consemnarea faptei lor la dosar. Ca să nu mai pomenim de faptul că amărâţii au rămas şi fără fier, în prag de toamnă, cu imunitate scăzută…

Evaluează articolul
Fii primul care votează
EP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.