Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

20 de ore fără apă

Ca şi când n-ar fi de ajuns că Galaţiul arată ca după bombardament din pricina şantierelor ISPA, astăzi vom rămâne, pentru 20 de ore, şi fără apă rece din pricina aceloraşi lucrări.

De la ora 7,00 dimineaţa şi până la ora 3,00 (noaptea) se întrerupe alimentarea cu apă. Robinetele vor seca, nu pentru prima oară anul acesta, datorită unor lucrări de refacere a reţelei de distribuţie a apei potabile.

Dacă gălăţenii s-au obişnuit cu întreruperea apei de mai multe ori în ultimele luni - de această dată decizia Apă-Canal va afecta Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei", Spitalul Clinic de urgenţă pentru Copii "Sfântul Ioan", Spitalul CFR, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi, acestea fiind doar cele mai importante unităţi spitaliceşti care vor rămâne pe uscat. 

La rândul lor, şcoli, instituţii publice şi agenţi economicii vor avea de suferit, pentru că vor fi afectate de această întrerupere cele mai importante cartiere ale oraşului.

Este vorba despre Ţiglina I şi II, Mazepa II şi II, Centru-Domnească, Port, Piaţa Centrală, Micro 19, Micro 20, Micro 21, Micro 16, Micro 17, Micro 18, şi Dimitrie Cantemir.

Lista integrală  a străzilor a fost publicată în ziarul nostru pe 6 octombrie şi poate fi văzută şi pe site. 

Gălăţeni a fost nevoiţi, aşadar, să îşi facă din nou rezerve de apă. Şi n-ar fi un capăt de ţară dacă ar fi pentru ultima oară când se întâmplă asta, după ce, de-a lungul acestui an, apa a fost oprită de trei ori. Dar cine poate spune asta…?

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TN

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.