Cursă de caiace pe Dunăre şi momente artistice la Foişor
Reprogramată din cauza condiţiilor nefavorabile, Cursa caiacelor pe Dunăre, eveniment organizat de Comunitatea RO100 Curăţăm Galaţiul, va avea loc sâmbătă, 31 martie.
Potrivit organizatorilor, gălăţenii vor avea parte şi de o serie de acţiuni cultural-artistice, pe Faleza Dunării, în zona Foişorului. Potrivit programului detaliat al evenimentului, la ora 10.00, la Brăila, în zona Portului de bărci, va avea loc întâlnirea participanţilor, echiparea şi lansarea la apă a caiacelor, iar la ora 11.00 se va da startul.
În aşteptarea sosirii caiacelor, gălăţenii vor avea parte, de la ora 13.00, pe Faleză, de momente artistice oferite de Şcoala de dans popular românesc "Dans Popular Galaţi", Ioan Badea "Evergreen Live Music Duo" şi Fanfara "Valurile Dunării" din cadrul Centrului Cultural "Dunărea de Jos". La ora 15.00 este programată sosirea caiacelor şi înmânarea diplomelor de participare.
"Ne aşteptăm la aproximativ treizeci de caiace pe apă şi la un public numeros pe Faleză. Alături de membri ai comunităţii noastre, vom invita în caiace personalităţi relevante la nivel local, din Galaţi şi din Braila, dar şi de la Platforma RO100 din Bucureşti. Ne aşteptăm să vină şi pasionaţi ai sportului cu padela din alte oraşe, care vor fi invitaţi de partenerul nostru în această acţiune - Imbold Galaţi", spun organizatorii, care îşi doresc ca această cursă să devină, în timp, o tradiţie care să marcheze deschiderea sezonului turistic în Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.