Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Alifantis, Andrieş, Baniciu şi Vintilă, din nou împreună, după 15 ani

"Tandreţuri pentru femei, cu cei patru corifei: Alifantis, Andrieş, Baniciu, Vintilă" este spectacolul care-i va aduce din nou împreună după 15 ani, pe cei patru trubaduri, care au scris şi încă scriu istorie în muzica românească, Nicu Alifantis, Alexandru Andrieş, Mircea Baniciu şi Mircea Vintilă.

O primă reprezentaţie a avut loc deja la Bucureşti, pe 23 martie, de ziua lui Mircea Vintilă. Avem norocul că unul dintre cei patru corifei s-a născut în oraşul vecin, la Brăila. Prin urmare, pe 31 mai, la ora 19.30, la Sala Polivalentă "Danubius", îl vom putea sărbători pe Nicu Alifantis, chiar la el acasă, la Brăila. Şi nu oricum, ci bucurându-ne de muzica lui, dar şi de compania prietenilor săi. "Tandreţuri pentru femei, cu cei patru corifei Alifantis, Andrieş, Baniciu, Vintilă" va fi genul de spectacol care-ţi rămâne în suflet pentru toată viaţa, pentru că va avea toate ingredientele necesare unei comunicări magice cu muzica şi cu nişte oameni talentaţi şi experimentaţi, care se pricep de minune să gâdile auzul şi sufletul, deopotrivă.
Va fi un spectacol rafinat şi vesel, în care fiecare dintre cei patru artişti va aduce cu sine tot ce a adunat mai bun şi mai frumos, într-o carieră care se întinde pe mai mult de patru decenii. Va fi un ospăţ muzical în care ne vom putea împărtăşi cu bucuria fiecăruia de a cânta în compania unor prieteni cu care are în comun aceleaşi convingeri, acelaşi sistem de valori. Aşa cum îi ştim deja, nu le va lipsi umorul inteligent şi glumele pe care le vor gusta alături de toţi prietenii din sală.
Va fi o sărbătoare a prieteniei, a tinereţii şi iubirilor rememorate printre versuri şi acorduri dragi, care au vibrat frumos, atât în inima femeilor, cărora le este dedicat recitalul, cât şi a bărbaţilor.
Biletele costă 45, 65 şi 95 de lei şi se pot achiziţiona de pe entertix.ro şi myticket.ro, dar şi din toate hypermarketurile Carrefour. La Brăila, biletele mai pot fi cumpărate de la casa de bilete a Filarmonicii "Lyra".
Parteneri ai turneului aniversar sunt Aqua Carpatica şi Domeniile Sâmbureşti.

(P)

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.