Spre litoral, cu ”Trenurile Soarelui”
CFR Călători anunţă că, începând din data de 29/30 iunie, va pune în aplicare programul estival de transport „Trenurile Soarelui”. Până pe 9 septembrie, peste 40 de trenuri vor asigura zilnic legături directe din toată țara către staţiunile de la Marea Neagră, către Delta Dunării şi retur. Pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate în perioada verii, 16 trenuri directe (cu ramurile aferente) vor avea ca destinație Constanța/ Mangalia, în timp ce 17 trenuri vor pleca zilnic din gările Capitalei spre Constanța, șapte dintre ele ajungând la Mangalia. Trenurile InterRegio sunt dotate cu instalații de climatizare, iar trenurile de lung parcurs au în compunere vagoane de dormit și cușetă, precizează CFR Călători.
Din Gara Galaţi, un singur circulă zilnic direct spre litoral, până în Gara Constanţa, cu plecare la 5,30 şi sosirea la 9,22. La întoarcere, plecarea din Constanţa este la ora 18,40, iar sosirea în Galaţi, la 22,40. Pentru biletele cumpărate la clasa a doua, se oferă 30 la sută reducere din tariful de tren IR.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.