Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Cartea de luni: „Manifestul fotbalist”, de Traian Ungureanu

O carte pentru mitocani scrisă de cel care poate îi înţelege cel mai bine pe mitocani.

Nu luaţi sensul propriu al acestui termen aflat la antipozi cu graţia, nu! Este vorba doar despre acei mitocani frumoşi prin trăirile lor intense, mitocani fără de care acest sport, considerat rege, n-ar fi existat şi n-ar mai trăi nici măcar o secundă.

Cuvântul înainte al scriitorului Traian Ungureanu este brutal, merge direct la ţintă şi îţi urează spor la lectură: „Mitocani din toate ţările, mândriţi-vă!” Iar mitocanii la care face referire ziaristul, un fin comentator al fenomenului - unul dintre cei mai buni, ştiu să citească. Ei nu buchisesc.

„Oamenii şcoliţi, cu obraz subţire şi Derrida la cap, zic mereu că fotbalul e un joc de mitocani. Aşa ţin minte şi eu, încă de pe vremea când căscam gura în Cişmigiu. Cete de burtoşi asudaţi, cu gura spurcată şi cămăşi de nailon deschise până la buric, răcneau acolo cât era ziua de lungă, lăudându-şi slugarnic stăpânii: ba că Puiu Iordănescu, ba că Mopsu vă omoară, Marcellino vă înşiră, Unguru vă face bubă, iară Balaci v-o dă sus”, scrie în deschiderea „Manifestului fotbalist” cel care pe vremuri făcea cronici sportive acide în „Viaţa studenţească”.

Dar nu numai despre acest fotbal puteţi citi în volumul publicat de editura Humanitas, ci şi despre cel pervertit de agenţii patogeni numiţi doping, trucări de meciuri, sponsori cu apucături dictatoriale etc.

Nu trebuie totuşi să fii microbist sadea ca să pui mâna pe „manifestul” lui Traian Ungureanu - nu e numai o carte de sport, ci şi de regăsire, de revoltă, de încredere, de pasiune, de vibraţie, cum bine aprecia Ovidiu Şimonca la apariţia lucrării, în 2004.

Luni, odată cu ziarul „Viaţa liberă”, o puteţi avea şi dumneavoastră. Preţ: 8,5 lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.