Rezistenţă la mită la Frontiera gălăţeană
* Încercare de mituire cu 100 de dolari… bulgăreşti *
Joi, la Galaţi-Rutier s-a prezentat pentru a ieşi din ţară bulgarul Dimităr D., de 44 ani, la volanul unui autotren. Poliţistul a văzut că străinul nu are „Carte Verde”, fapt demn de a fi… sancţionat.
Însă în timpul verificărilor şoferul a încercat să-l momească pe omul legii cu 100 de dolari, poate-poate va fi lăsat în pace.
Ofiţerii D.G.A.-Galaţi, coordonaţi de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au organizat un flagrant, bulgarul fiind surprins în timp ce încerca să-l mituiască pe poliţistul de frontieră.
Este cel de-al doilea caz de rezistentă la corupţie înregistrat în ultima săptămână la Galaţi-Rutier (primul având loc sâmbătă trecută, când un moldovean a oferit 50 euro unui poliţist) şi al 16-lea flagrant organizat de la începutul anului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.