Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Mulţi au băut, 12 au ajuns la spital

* De ce să nu bei şi de ce să nu baţi ? Doar o dată pe săptămână e sâmbătă! *

Se pare că nu puţini sunt gălăţenii care s-au obişnuit să îşi trăiască fiecare seară de sâmbătă ca şi cum ar fi ultima. Sau ca şi cum de a doua zi dimineaţă ar începe prohibiţia. Altfel nu ne putem explică setea care le pârjoleşte gâtlejurile şi îi îndeamnă să dea pe gât stacană după stacană, până când au nevoie de ajutorul medicilor.

„În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, am intervenit pentru a ajuta 12 persoane care sufereau de pe urma abuzului de alcool. Unele dintre aceste persoane fuseseră şi victime ale unor agresiuni”, a precizat directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, dr. Mihai Polinschi.

Că deh!, odată cu beţia se trezeşte în gălăţean şi spiritul de dreptate şi aventură, aşa că de multe ori e vai şi-amar de comeseni, de nevestele care aşteaptă îngrijorate acasă, de copiii ale căror alocaţii sunt adesea insuficiente ca să-ţi plăteşti o beţie cum scrie la carte etc.

Şi oricum, când te trezeşti, ai o scuză: „Eram beat, n-am vrut, nu ştiam ce fac!”. Şi, bineînţeles, eternul „Promit că nu mai beau!”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.