Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Limuzină Mercedes S-Class, distrusă de flăcări, pe strada Brăilei

Pompierii gălăţeni au fost alarmaţi în această dimineaţă, la ora 3,51, pentru că pe strada Brăilei, vizavi de „Laura”, un autoturism Mercedes-Benz S 500, fabricat în 2015, ardea ca o torţă. Potrivit lt. col. Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, iar incendiul a fost raportat ca fiind stins la ora 5,40. Mașina a fost distrusă în proporție de 60 la sută, cel mai grav afectată fiind partea din faţă, de lângă motor. Nu au existat victime, iar pompierii fac cercetări pentru a stabili cauza incendiului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.