Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Două zile cu film şi literatură

Filmele şi literatura fac, împreună, casă bună. Evenimentul organizat joi şi vineri de Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi, în colaborare cu TVR Cultural, vă propune tocmai această reţetă, cu protagonişti cunoscuţi în ambele domenii.

Joi, la Galaţi, se va afla poeta şi realizatoarea TV Clara Mărgineanu, iar vineri regizorul, scenaristul şi scriitorul Ioan Cărmăzan.

Proiectul „Film şi literatură”, realizat de cele două instituţii, a debutat anul acesta, în luna martie, când gălăţenii au putut viziona filmul „Scriitori pe calea regală” şi i-au cunoscut pe scriitorii Dan Mircea Cipariu şi Ioana Crăciunescu.

Cei interesaţi au acces liber şi la evenimentele programate în zilele următoare.

Gazda evenimentului de joi este Sala Studio a Teatrul Dramatic “Fani Tardini”. Începând cu ora 13 vor fi prezentate mai multe filme realizate de Clara Mărgineanu: „Zavaidoc” (17 minute, despre viaţa celebrului lăutar, Premiul „Opera Prima” al Uniunii Cineaştilor din România, pentru cel mai bun documentar la Festivalul „Toamnă la Voroneţ” Gura Humorului), „Hausvater şi Odiseea Vâsoţki” (15 minute, despre un spectacol de operetă care spune povestea unui rebel artist rus), „Portret Ioan Cărmăzan” (27 de minute).

Întâlnirea cu Ioan Cărmăzan, de vineri, se va petrece la mansarda Centrului Cultural, începând tot cu ora 13. Vor rula peliculele „Negustorul de amintiri” şi „O secundă de viaţă”. De altfel, cineastul, profesor la Universitatea Hyperion şi la Universitatea Media, şi-a legat numele de peste 80 de filme de scurt şi lung metraj ori documentare, printre care „Margo” (2006) sau „Raport despre starea naţiunii” (2004).

În acelaşi context, Ioan Cărmăzan îşi va lansa volumul „Elogiul intuiţiei”, o carte despre formarea sa ca regizor, apărută la Editura Fundaţiei Pro.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.