Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Şapte ore de luptă cu flăcările la Iveşti

Incendiul care a făcut prăpăd la Iveşti sâmbătă spre duminică noaptea a mistuit acoperişul a 7 case din localitatea gălăţeană. Faimoasele poduri „în serie” – după cum sunt denumite cele care leagă câte 5, 6 sau 7 case aşa-zise „evreieşti” – au nenorocit acum 7 gospodării şi au prefăcut în scrum două afaceri: o frizerie şi un cabinet veterinar.

„Nu au chemat imediat pompierii”

Un scurtcircuit produs la ora 0,25, în podul de la casa Ilenei Dobrin – scurtcircuit provenit de la cablurile electrice înnădite şi neizolate prin  tub, doar pozate pe perete – a făcut ca lemnul vechi de 100 de ani al podului să se aprindă.

Efectul de coş de fum a făcut ca scânteile să ajungă în toate colţurile podului care se întindea peste şapte locuinţe „vagon”.

În plus, „…oamenii nu au chemat imediat pompierii” – explică Gabriel Rânghianu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi: „Au sperat să stingă singuri flăcările”.

Şase maşini de pompieri în acţiune

„În final, după intervenţia Gărzii Iveşti, cu două autospeciale cu apă, a  două autospeciale venite de la Tecuci şi a altor două de la Galaţi, după 7 ore de luptă cu focul, pompierii au reuşit stingerea flăcărilor”.

„Pagubele de 50.000 de lei se răsfrâng asupra tuturor celor şapte locuinţe şi a micilor afaceri constând într-o frizerie şi un cabinet veterinar, ambele având sediile în casele afectate”, încheie reprezentantul ISU Galaţi.

Cele 7 case făcute scrum se află la stradă, pe partea stângă a Drumului Judeţean 25, cum mergi de la Galaţi spre Tecuci, între primăria din localitate şi benzinăria de la Hanu Conachi. Din fericire, infernul de sâmbătă noaptea nu a făcut nici o victimă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
EP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.