Cât va costa reclama la troleibuze
Deşi transportul public în comun abia îşi mai trage sufletul, gălăţenii îmbătrânesc aşteptând în staţii şi călătoresc în condiţii mizere şi lipsite de confort, vom avea două clipuri de promovare a utilizării mijloacelor de transport urban în comun, care vor costa peste o mie de euro.
Aşa cum aţi putut citi în ziarul "Viaţa liberă", la începutul acestei luni, Primăria municipiului Galaţi a scos la bătaie un contract în valoare de 8.403,36 de lei fără TVA, adică peste 1.787 de euro, pentru servicii de "promovare a utilizării mijloacelor de transport urban în comun". Contractul a fost câştigat de firma Megatronic World Productions SRL Baia Mare, cu o ofertă de 4.840 de lei fără TVA.
Producţiile video, de câte 45 de secunde, trebuie livrate în zece zile de la semnarea contractului şi trebuie să aibă rezoluţie şi sunet stereo de cea mai bună calitate, dar şi subtitrare! Despre calitatea lor ne vom convinge cât de curând.
Potrivit caietului de sarcini de pe portalul administraţiei locale, realizarea spoturilor este obligatorie în cadrul achiziţiei celor 17 troleibuze noi, pentru care Primăria a câştigat finanţare europeană retrospectivă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.