Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Concursul ShipDX, prima iniţiativă a Asociaţiei Arhitecţilor Navali

Înfiinţată în a doua jumătate a anului trecut la Galaţi, Asociaţia Arhitecţilor Navali are ca principală preocupare sprijinul Facultății de Arhitectură Navală din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” și susținerea studenților acesteia în activitățile lor academice sau profesionale. „Asociaţia Arhitecţilor Navali a fost înfiinţată pentru a ajuta – prin sponsorizări, contracte, donaţii – Facultatea de Arhitectură Navală. Am primit până acum sponsorizări de aproximativ 12.000 de euro, pe care le-am direcţionat spre concursul ShipDX, prima iniţiativă a asociaţiei”, ne-a declarat Costel Iulian Mocanu, preşedintele asociaţiei şi, totodată, decanul Facultăţii de Arhitectură Navală.
Concursul ShipDX este adresat studenților navalişti din anii II și III, pe care îi provoacă să rezolve probleme îmbinând cunoștințele acumulate până în prezent și cercetând, cu sprijinul asociaţiei, noi laturi ale profesiei.
Alături de Costel Iulian Mocanu, ceilalţi membri fondatori ai Asociaţiei Arhitecţilor Navali sunt Liviu Crudu, Dan Drăgan, Leonard Domnişoru, Liviu Gălăţeanu şi Adrian Caramatescu. „Avem încă multe alte cereri de intrare în asociaţie, care vor fi rezolvate în perioada următoare”, ne-a mai spus Costel Iulian Mocanu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.