Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

La şomaj - pe locul 7 în ţară

* Peste 1.300 de gălăţeni şi-au pierdut locul de muncă în decembrie * Alţi  170 sunt pe buza şomajului *

Chiar dacă nu toţi agenţii economici gălăţeni au disponibilizat, în luna decembrie, atât de mulţi angajaţi pe cât anunţaseră, cifrele privind şomajul în judeţul Galaţi nu sunt nici pe departe îmbucurătoare.

În ultima lună a anului care s-a încheiat, nu mai puţin de 1.325 de gălăţeni şi-au pierdut locul de muncă.

Astfel, numărul de şomeri din întreg judeţul a crescut, într-o singură lună, de la 23.230 la 24.555, iar rata şomajului s-a majorat de la 10,8 la sută la 11,1 la sută, potrivit datelor care ne-au fost oferite de purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi, Nicoleta Harţegan.

Cu alte cuvinte, anul trecut au fost disponibilizaţi 10.017 angajaţi din Galaţi.   Rata şomajul a crescut, în ultimele 12 luni cu 4,5 la sută.

În topul judeţelor care au fost puternic afectate de disponibilizări, în ultima perioadă, Galaţiul se află pe locul şapte.

O rată mai mare a şomajului se înregistrează în Mehedinţi (14,1 la sută), Vaslui (14 la sută), Alba (12,6 la sută), Teleorman (11,9 la sută), Ialomiţa (11,6 la sută) şi Dolj (11,2 la sută).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.