Protest la Samataxi
Mai multe zeci de taximetrişti de la compania gălăţeană Samataxi au oprit activitatea, luni, 1 iulie, de mai multe ore, în semn de protest faţă de decizia administraţiei companiei de a majora aşa-numita taxă de dispecerat, de la 310 lei, cât era până acum, la 400 de lei, începând chiar cu data de 1 iulie. Oamenii şi-au oprit maşinile pe aleea care duce la intrarea în stadionul Dunărea de la fosta benzinărie Mondiala şi au refuzat să mai ia comenzi prin dispecerat sau prin aplicaţie.
„Ne-a majorat taxa şi a făcut-o 400 de lei, cea mai mare din oraş. A majorat-o de astăzi, fără niciun preaviz, fără nicio notificare, fără nicio explicaţie”, a spus unul dintre şoferii nemulţumiţi. „Eu, dacă mă duc la piaţă şi vreau să cumpăr un kilogram de cartofi, ştiu dinainte cât trebuie să plătesc. Aşa, la firmă ne cere banii înainte şi, chiar dacă munceşti numai două săptămâni într-o lună în loc de patru, banii ăştia sunt buni daţi şi nu-i mai vezi înapoi. Sau dacă, din cauza traficului aglomerat, întârzii la o comandă 10 minute, te trage imediat pe dreapta o oră, două sau şase ore, chiar dacă tu ai plătit taxa încă de la începutul lunii. Şi, până la urmă, de ce ni se cere mai mult cu 90 de lei decât luna trecută?”, s-au (şi ne-au) întrebat alţi şoferi nemulţumiţi.
Oamenii s-au declarat hotărâţi să continue protestul ca să dovedească administraţiei Samataxi că, fără şoferi, firma „nu este decât un număr de telefon”.
„Viaţa liberă” a solicitat şi punctul de vedere oficial al administratorului Samataxi, dar până acum nu am primit niciun răspuns.
{gallery}samataxi1iulie2019{/gallery}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.