Pe un ger năpraznic - 12 localităţi fără lumină
* Mii de oameni din nord-estul judeţului şi-au petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă în beznă *
Nu a fost doar cumplit de frig, ci a fost şi întuneric-beznă. Ore în şir, mii de locuitori ai judeţului nostru au rămas fără lumină din cauza defecţiunilor produse la două puncte de distribuţie a energiei electrice.
Astfel, un total de 12 localităţi care depindeau de transformatoarele din Frumuşiţa, respectiv Bereşti-Suceveni au stat fără lumină, pe un ger năpraznic.
Problema a fost remediată după ore bune petrecute la lumânare, după ce echipajele Electrica au putut ajunge la transformatoare.
„Viscolul a afectat infrastructura electrică în estul judeţului”, a declarat Iulian Aramă, directorul Electrica Galaţi.
Vânt puternic
„De transformatorul din Frumuşiţa depind localităţile Fântânele şi Scânteieşti”.
„Curentul a căzut aici vineri, începând de la ora 15,35, defecţiunea fiind remediată abia sâmbătă, la 5,30”, declară locotentul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă Galaţi.
De transformatorul de la Bereşti-Suceveni ţin 10 localităţi: Găneşti, Cavadineşti, Comăneşti, Prodăneşti, Rugineni, Puricani, Aldeşti, Şipote, Săseni, Gropeni. Aici defecţiunea a fost mai scurtă - sâmbătă, de la ora 7,00 până la 11,15.
Întreruperea energiei s-a produs din cauza vântului puternic.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.