Lucrări în curs pe DJ 255
Președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea, a anunţat, pe o reţea de socializare, că "se asfaltează pe DJ 255, între localitățile Cuca și Rediu. Partea carosabilă a fost extinsă la 6,5 metri, iar fundația drumului a fost consolidată. În plus, a fost montat un sistem antifisură, care va crește rezistența asfaltului și bineînțeles durata de exploatare a drumului. Este un material special conceput pentru a diminua transmiterea fisurilor și apariția denivelărilor. De asemenea, se lucrează la lărgirea parții carosabile, între Pechea și Rediu și la consolidarea fundației drumului cu piatră și balast în localitatea Cuca, precum și pe porțiunea dintre Cuca și Fârțănești, apoi va fi turnat primul strat de asfalt (binder)".
Aceste lucrări fac parte dintr-un proiect mai amplu al CJ Galați, derulat împreună cu alte șase comune și aprobat prin POR 2014-2020, "Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport regional pe traseul Pechea - Măstăcani - DN 26 (DJ 255)". Valoarea totală a proiectului este de 66,7 milioane de lei, din care partea de cofinanțare se ridică la 1,63 milioane de lei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.