Intervenţii de îngheaţă trotuarele!
Hotărât lucru, iarna ca asta nu am mai avut demult! Dar nici aşa o viteză de reacţie a autorităţilor! La aproape o săptămână de la ultima ninsoare, pe străzile oraşului, ieri, mai mulţi angajaţi ai serviciilor de salubritate se luptau cu gheaţa (FOTO 1).
Foarte mulţumim, mai ales celor care s-au chinuit să spargă „sticla” de pe trotuare, însă ne exprimăm uimirea pentru alte locuri în care gheaţa părea că este spartă, doar aşa, ca să treacă ziua…
Nu am priceput, de ce, de pildă, era necesară spargerea gheţii din faţa Muzeului de Istorie, în condiţiile în care dâmbul nu bloca nici trotuarul şi nici nu acoperea vreo trecere de pietoni! (FOTO 2)
Dar acţiunea nu a fost mai de mirare decât o intervenţie pe care am văzut-o în urmă cu două zile, când angajaţii serviciului de salubritate spărgeau gheaţa… din Parcul Libertatea! Desigur, în condiţiile în care staţii întregi de autobuz erau acoperite de apa făcută „oglindă”, iar trotuarele, la fel de sticloase! (FOTO 3)
Asta, ca să nu mai vorbim că maşinile, parcate pe trotuar, acoperă exact zonele în care încă mai este zăpadă, deci există cât de cât aderenţă…
Dar nu este nicio problemă! Se anunţă din nou cod galben, de parcă natura sau Dumnezeu s-a gândit în acest an să repete de o mie de ori planul de intervenţie în caz de ninsoare, până or învăţa şi autorităţile locale să se organizeze cum se cuvine… Iar până la zăpada mieilor mai este…





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.