Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Răsturnare de situație, cu o săptămână înainte de party

"Cea mai mișto petrecere a anului 2019" sau "Senior Year Party", cum au numit-o organizatorii, este o petrecere specială, făcută în cinstea seniorilor, elevii claselor a XII-a, la care este așteptată toată lumea. Evenimentul, care ar trebui să aibă loc vineri, 13 decembrie, este așteptat de foarte mulți oameni datorită invitaților, trupa "Alan & Kepa".
Totuși, cu o săptămână înainte de eveniment, Alan a anunţat pe Facebook că nu se vor prezenta la Galaţi, din motive ce țin de organizare. Am luat legătura cu organizatorul evenimentului, Vlad Ciprian, pentru mai multe informaţii. Acesta a refuzat să facă publice detaliile, așa că am vorbit direct cu Alan Anghel, unul din artiștii invitați, care a afirmat că "au organizat prost banii şi spun că nu mai au". Acesta a mai declarat că "știe sigur că s-au vândut bilete în avans cât să acopere costurile cu ei, iar ce s-ar mai fi vândut în seara evenimentului erau pentru alte cheltuieli ale organizatorilor". Majoritatea celor care au cumpărat bilete au făcut-o pentru reprezentația invitaților, astfel că singura soluție normală ar fi returnarea banilor. Când i-am spus interpretului că organizatorul nu a vrut să dialogheze cu mine, am aflat că a avut o discuție cu el, în care i-a precizat: "Dacă spui cuiva, să spui adevărul, să nu te trezești că ne bagi pe noi în vreo discuție, să spui exact ce e".
Din ceea ce s-a postat pe pagina evenimentului, rezultă că acesta se va desfăşura, dar fără invitați, la clubul "Divino Ballroom", iar costul intrării va fi de 30 de lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.