Foc la fabrica de cuie
* Începutul primăverii nu a fost de bun augur pentru toţi gălăţenii. Astfel, luni seara, de 1 martie, pe strada Alexandru Carnabel din centrul oraşului, un puternic incendiu a izbucnit la fabrica de cuie „Avans Ucrom”, administrator Mihai Ţimpău *
Locotenentul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Situaţiilor de Urgenţă Galaţi:
„Incendiul a fost stins în cel mai scurt timp, la faţa locului intervenind imediat două autospeciale de pompieri, cu 14 subofiţeri şi doi ofiţeri”.
„Intervenţia a fost uşurată de apropierea de garnizoana pompierilor şi de faptul că focul nu a avut timp să se extindă în tot podul şi să producă astfel pagube importante”.
„Au ars instalaţia electrică de forţă şi 200 de metri pătraţi de acoperiş. Nu au existat victime”.
Se pare că sursa probabilă a focului a fost un scurt circuit la instalaţia electrică.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.