Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Galațiul poate obține licență temporară pentru un cinema drive-in

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) licențiază temporar, pe o perioadă de până la 30 de zile, frecvențe radio pentru asigurarea unor spectacole de tip drive-in, cum ar fi cinematografele sau concertele în aer liber la care să asiști din mașină. “Pentru că în perioada stării de urgență am primit mai multe solicitări pentru a sprijini organizarea de diverse evenimente de tip drive-in (cinema, concerte live), vom acorda licențe pentru frecvențe radio de putere mică în banda FM, pentru a asigura coloana sonoră a acestor evenimente, astfel încât publicul să se poată bucura în siguranță de spectacol din autoturismele proprii, utilizând aparatele radio”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.
În contextul măsurilor de distanțare socială, aceste evenimente de tip drive-in constituie o alternativă la cinematografele tradiționale și concertele în aer liber cu spectatori. Licenţa de utilizare a frecvenţelor va fi eliberată pentru o perioadă de maximum 30 de zile. 
Recent, viceprimarul Picu Apostol Roman a anunțat intenția autorităților locale de a amenaja la Galați, ”cel mai probabil pe platoul din fața Sălii Sporturilor”, un cinema drive-in, având un ecran cu lățimea de 14 m și înălțimea de 7 m.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.