O avarie electrică a oprit apa în opt cartiere
O avarie la rețeaua electrică de medie tensiune aparținând SDEE Galați, produsă astăzi, 28 mai, i-a lăsat fără curent, mai mult de o oră, pe consumatorii din zonele Țiglina III și Țiglina IV (parțial). Avaria a afectat însă și stația de pompare Turnul de apă a societății Apă Canal, secând robinetele a zeci de mii de gălățeni din opt cartiere ale orașului. ”Incidentul a fost înregistrat la ora 8,42, iar la ora 9,22 echipele Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice Galaţi au izolat și remediat parțial avaria, reușind realimentarea a peste 80 la sută din locurile de consum afectate. La ora 10,32, avaria a fost remediată, revenindu-se la schema normală de funcționare. A fost identificat un cablu defect, respectiv LES 6 kV PT 1 Micro 16 – PT 2 Micro 16”, ne-a informat Biroul de presă al SDEE Muntenia Nord – Sucursala Galați.
La rândul său, Apă Canal a postat dimineață, pe pagina proprie de Facebook, următoarele: ”O avarie pe rețeaua de alimentare cu energie electrică a SDEE a afectat funcționarea Stației de Pompare Turnul de Apă. Au fost afectate cartierele: Țiglina 1 și 2 (presiune redusă), Mazepa 1 și 2, Centru-Domnească, Centru-Port, Valea Orașului, Traian Nord”. După realimentarea cu energie electrică a stației de pompare, Apă Canal a precizat că, în aproximativ o oră, urma să se reintre în parametrii normali de funcționare în tot arealul afectat.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.