Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Zona cu cele mai mari salarii din România

Sibienii continuă să fie cei mai bine plătiţi din Regiunea Centru, cu un câştig salarial mediu brut, în martie, de 5.335 de lei, la polul opus aflându-se cei din judeţul Covasna, cu 4.007 lei, potrivit unui raport prezentat marţi de Direcţia Regională de Statistică (DRS) Alba.

Astfel, potrivit DRS, câştigul salarial mediu brut, calculat ca medie ponderată a câştigurilor realizate în judeţele din regiune, a fost de 4.803 lei, în creştere faţă de februarie cu 0,7% şi cu 4,8% faţă de luna marte din anul anterior.

"Cel mai mare câştig mediu brut a fost înregistrat în judeţul Sibiu (5.335 lei), iar cel mai mic în Covasna (4.007 lei)", menţionează DRS Alba.

În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu nominal net, acesta a fost de 2.932 de lei, mai mare cu 0,9% decât în luna anterioară şi cu 5,1% faţă de martie 2019.

Valoarea cea mai mare a câştigului salarial mediu net a fost de 3.253 de lei, înregistrată în judeţul Sibiu, iar cea mai mică în judeţul Covasna, de 2.432 de lei.

Comparativ cu luna corespunzătoare din anul anterior, câştigul salarial mediu net a înregistrat în martie creşteri în majoritatea judeţelor, respectiv în Sibiu cu 9,1%, în Harghita cu 8,7%, în Mureş cu 6%, în Alba cu 5,9%, iar în Braşov cu 2%. A scăzut în Covasna, cu 2,8%.

Conform Agerpres, efectivul de salariaţi înregistrat în Regiunea Centru la sfârşitul lunii martie a fost de 695.123 de persoane, din care 55,1% şi-au desfăşurat activitatea în cadrul serviciilor, 42,6% în industrie şi construcţii şi doar 2,3% în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.