Finanţare pentru anveloparea a patru blocuri
Nu mai puţin de 8.760.483 de lei cu TVA - din care 5.185.544 de lei cu TVA, asistența financiară nerambursabilă - reprezintă valoarea totală a proiectului "Creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe E7, E8, C21, C22, strada Regiment 11 Siret nr. 27, 35, 29, 31 din municipiul Galați".
Contractul de finanţare europeană a fost semnat ieri de primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminița Mihailov. Potrivit primarului, este cea mai mare finanţare europeană pentru anveloparea blocurilor pe care a reuşit să o atragă municipalitatea până în acest moment. Licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor este în derulare.
Conform Primăriei, principalele lucrări de care vor beneficia imobilele vizează: anveloparea clădirilor, termoizolarea casei scării cu polistiren extrudat, izolarea planșeului peste subsol, termohidroizolarea terasei, schimbarea tâmplăriei cu profile din PVC culoare albă, cu geamuri termoizolante, schimbarea lămpilor de iluminat existente cu lămpi de iluminat tip LED şi refacerea trotuarelor perimetrale.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.