Sosirea la Galaţi a cosaşilor din Nepal, incertă
Cei 30 de muncitori din Nepal, pe care SC Gospodărire Urbană SRL îşi propusese să-i angajeze pentru acoperirea "vidului de personal lucrativ la nivelul Serviciului Administrare Spaţii Verzi", nu au sosit nici acum şi e greu de spus dacă vor mai ajunge în timp util. Este posibil ca venirea lor să fie amânată pentru anul viitor.
Aşa cum aţi putut afla din ziarul "Viaţa liberă", de la 1 mai 2020, SC Gospodărire Urbană ar fi trebuit să folosească la cositul ierbii din oraş 30 de muncitori din spaţiul extracomunitar. Din păcate, sosirea lor s-a tot amânat, iar acum se află sub semnul întrebării. Şi asta pentru că Guvernul Nepalului a decis abia pe 22 iulie să anuleze restricțiile de călătorie impuse în contextul pandemiei SARS-CoV-2, dar serviciile de transport rutier în comun și zborurile interne și internaționale de pasageri vor fi reluate începând cu 17 august, la o capacitate redusă.
Potrivit directorului general al SC Gospodărire Urbană SRL, Dragoş Magearu, se poată deja discuţii privind formalităţile de obţinere a vizelor de călătorie şi de intrare în spaţiul Uniunii Europene a nepalezilor. Consultantul nepalez trebuie să rezolve toate aceste acte la Ambasada Indiei. "Am transmis că dacă vor veni prea târziu, evident, nu vom mai avea nevoie anul acesta de ei şi vom amâna totul pentru anul viitor. Dacă se îndeplinesc rapid formalităţile şi putem beneficia de ei în luna august, vom aduce, doar că nu 30, ci mai puţini, pentru că între timp am mai făcut angajări şi cred că, pentru finalul acesta de sezon, cam zece oameni ar mai fi necesari pentru activitatea de cosit", ne-a declarat Magearu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.