Actualizările dosarelor pentru locuinţe
Până pe 30 septembrie 2020, cetăţenii care au depus la Primărie dosare pentru obţinerea unei locuinte trebuie să-şi completeze sau actualizeze actele, anunţă administraţia locală.
Pe lângă cererea-tip, sunt necesare: actele de stare civilă, documente care atestă condiţiile de locuit, studiile, starea de sănătate, veniturile realizate pe ultimele 12 luni, eventualele condiţii speciale pentru titularul dosarului şi pentru membrii familiei acestuia.
De asemenea, nu trebuie să lipsească declaraţiile notariale conform cărora solicitanţii nu au dobândit şi nu au înstrăinat o locuinţă proprietate personală sau din fondul de stat.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.