Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Proteste sindicale pentru un salariu minim mai mare

Confederația Națională Sindicală "Cartel ALFA" se declară dezamăgită de creșterea cu doar 41 de lei a salariului minim net, anunțată de Guvern, și spune că va declanșa o serie de proteste pentru creșterea veniturilor lucrătorilor, începând cu pichetarea sediului Ministerului Muncii.
"Considerăm că această decizie a Guvernului este una care prefigurează o nouă politică de austeritate, care aruncă din nou toate costurile crizei pe seama lucrătorilor și a celor săraci. Nu politica de austeritate este soluția de traversare cu bine a crizei economice. Avem precedentul crizei financiare din 2010, care arată clar că modelul austerității a prelungit și a făcut mai dificilă revenirea. Întreaga Europă și-a însușit lecția de atunci și, în consecință, și-a orientat politicile cu prioritate spre menținerea locurilor de muncă și păstrarea puterii de cumpărare a populației. În prezent, salariul minim din România nu acoperă nici jumătate din cheltuielile minime pentru un trai decent. Confederația Națională Sindicală "Cartel ALFA" nu acceptă acest furt din munca lucrătorilor și decide declanșarea unei serii de acțiuni de protest, având ca scop creșterea veniturilor lucrătorilor", se afirmă într-un comunicat remis de "Cartel ALFA".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.