Circulaţia trenurilor, în condiţii de iarnă severă
Trenul Galați - Făurei a avut întârzieri de 160 de minute, marți, iar alte trei garnituri au întârziat până la 100 de minute din cauza gerului, care a afectat șina de cale ferată, informează un comunicat remis de CFR Călători, compania precizând că oamenii nu au avut de suferit. Din cauza temperaturilor scăzute, automotorul Desiro care era în compunerea trenului IR 1770 Galați - București Nord a fost schimbat în stația Făurei și înlocuit cu locomotivă și vagoane. Călătorii au fost preluați de această garnitură pentru continuarea călătoriei, se precizează în comunicat. Din cauza unor șine fisurate de ger, s-au produs întreruperi ale traficului între stațiile Radoiești - Olteni și la Târgu Ocna.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.