Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Roller lovit pe zebră la liceul CFR

* Fugit de la locul accidentului, şoferul s-a predat apoi la Poliţie *

Accidentat uşor în timp ce traversa pe zebra din faţa Grupului Şcolar CFR, roller-ul Viorel, de 18 ani, a fost cea de-a treia victimă a zilei de luni abandonată de şoferul imprudent.

Din fericire, băiatul nu a avut soarta nefericiţilor soţi din Tătarca, Tuluceşti. Iar şoferul şi-a recunoscut singur vinovăţia, în al 12-lea ceas, predându-se, în mai puţin de o oră de la producerea accidentului, la Poliţie. 

Traversare corectă – pietonul accidentat

„Deşi traversa strada Aurel Vlaicu pe role, băiatul făcea acest lucru corect, pe culoarea verde a semaforului”, a declarat comisarul Viorel Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Rutiere Galaţi.

„Tânărul a fost lovit uşor de Opelul GL 26 TED, al cărui şofer a părăsit locul accidentului”.

„Însă, peste o oră, şoferul, Arsenie P., de 43 de ani, se preda singur la sediul Rutierei, unde a dat amănunte despre accident. Lui i s-a făcut dosar penal pentru părăsirea locului accidentului”, a încheiat comisarul.

Săptămâna rutieră nu a început, aşadar, optimist, dar măcar ziua de luni s-a terminat conţinând mai mult alb decât negru.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
EP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.