Un tecucean în marea finală Next Star: Andreea Bălan și Petrișor Rouge vor dansa pe muzica lui David Dincă
Andreea Bălan și Petrișor Rouge vor dansa pe muzica tecuceanului David Dincă, în marea finală Next Star, transmisă de Antena 1, sâmbătă, 17 iulie, de la ora 22,15. David va lupta pentru trofeul în valoare de 20.000 de euro cu alţi opt concurenţi la fel de talentaţi.
Potrivit comunicatului de presă transmis de Antena 1, toţi finaliştii Next Star au pregătit numere speciale alături de mari artiști care au venit să îi susțină. Astfel, micuțul Eric Dobriceanu o va avea alături pe soprana Irina Baianț, Carla Nicole Munteanu s-a antrenat alături de baletul Furnica, gălăţeanul Florin Ristei, membru al juriului X Factor îl va acompania pe Marc Patrick Mitrașcă, Amir Băltățeanu va face echipă cu Damian Drăghici, în timp ce vocea lui David Dincă va fi pusă în valoare de coregrafia specială a perechii Andreea Bălan – Petrişor Rouge. Școala Gimnazială Recea, Alex Lucaciu și Anne Marie Lustch se vor baza, însă, pe talentul și, respectiv, instrumentele lor speciale pentru marea finală.
Reamintim că David a ajuns în finală după ce a interpretat dumnezeieşte piesa „Hallelujah”, la fel ca în preselecţiile „Românii au talent”, de la Pro Tv.
Susţinere
Conform regulamentului anunţat de Antena 1, cei opt concurenți care vor intra în marea finală, mâine, de la 22,15, la Antena 1, trebuie mai întâi să primească toate cele trei voturi ale membrilor juriului - Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa, ca apoi să intre la votul publicului. Așadar, dacă David va obţine cele trei Da-uri, va avea nevoie de susţinerea dumneavoastră. Cum? Îl puteţi vota prin SMS la 1313 după ”start vot”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.