A făcut accident fără a avea permis şi a fugit de la locul faptei
Un bărbat, în vâstă de 29 de ani, a fost implicat într-un accident soldat cu un minor rănit şi a fugit de la locul faptei.
Polițiștii Biroului Rutier Galați au fost sesizați, vineri, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier, în municipiul Galați, soldat cu rănirea unei persoane.
La fața locului, polițiștii au stabilit că în accidentul, care a avut loc la intersecția străzilor Victor Papilian și Milcov, au fost implicate două autoturisme, un minor, de 2 ani, fiind rănit și transportat la spital. După producerea impactului, unul dintre conducătorii auto a părăsit locul faptei.
Polițiștii l-au identificat pe bărbatul de 29 de ani, în scurt timp, constatând că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cursul serii trecute, acesta a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și părăsirea locului accidentului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.