Cine reabilitează Spitalul Târgu Bujor
Licitația pentru eficientizarea energetică a Spitalului Orășenesc Târgu Bujor a fost câștigată de Asocierea SC Luxuria Aedificium SRL & SC Terra Invest Management SRL, valoarea contractului fiind de 3.518.699 de lei (TVA inclus), anunță Consiliul Județean Galați.
Potrivit președintelui CJ, Costel Fotea, este una dintre cele mai importante investiții derulate vreodată, cu fonduri europene, la Spitalul din Târgu Bujor: o amplă reabilitare și modernizare a principalului corp de clădire, în care se desfășoară cea mai mare parte din activitatea medicală: secțiile de obstetrică-ginecologie, neonatologie, chirurgie generală, blocul operator și blocul de nașteri. Interiorul clădirii va fi recompartimentat, se va înlocui tâmplăria, se va schimba acoperișul și vor fi reabilitate instalațiile electrice, termice și de distribuție a apei. Spitalul va avea pentru prima oară panouri fotovoltaice, pompe de căldură și sisteme inteligente de gestionare și monitorizare a consumului de energie.
În prima etapă, firmele care au câștigat licitația trebuie să realizeze proiectarea tehnică, iar lucrările vor demara după aprobarea CJ și obținerea tuturor autorizațiilor necesare.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.