Documentații incomplete pentru atribuirea locurilor de parcare
Primăria municipiului Galați face un apel către gălățenii care își doresc un loc de parcare să înainteze toate documentele necesare la depunerea dosarelor privind participarea la procedura de atribuire. Documentele sunt menționate în Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare din parcările de domiciliu/reședință aflate în municipiul Galați, afișat pe site-ul Primăriei Municipiului Galați. "În urma analizării dosarelor depuse în vederea atribuirii unui loc de parcare, s-au constatat până acum următoarele aspecte: copia certificatului de înmatriculare nu este completă, nefiind depusă și ultima pagină cu viza ITP valabilă; lipsește copia contractului aferent imobilului unde solicitantul își are domiciliul menționat în actul de identitate sau aceasta este incompletă; la adresa de domiciliu a solicitantului (respectiv, a membrilor familiei acestuia) sunt înregistrate obligații bugetare restante, inclusiv amenzi contravenționale; solicitantul nu a respectat perioada programată și alocată zonei de domiciliu, pentru depunerea dosarelor; lipsește cererea (model anexa A) și copia BI/CI; unele dosare au fost depuse fără obținerea în prealabil a codului de rezervare", transmite Primăria Galați.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.