Street FOOD Festival, a patra oară la Galați
Cofinanțat de la bugetul local cu 160.000 de lei, Street FOOD Festival - un proiect Why Not & Flavours - se va desfășura în perioada 2-5 septembrie, în Grădina Publică. Intrarea va fi liberă, iar programul va fi 12,00 - 23.00 în zilele de joi și vineri, respectiv, 10,00 - 23,00, în weekend, după cum anunță Primăria.
Este pentru a patra oară consecutiv când Galațiul are parte de acest eveniment. "Conceptul festivalului din acest an e Yummy & Yay, ceea ce promite o colecție mare de experiențe, atât pentru pofticioși, cât și pentru cei ce vor să petreacă o seară alături de cei dragi, în aer liber", transmite Primăria.
Organizatorii promit preparate internaționale pe toate gusturile, băuturi reci, decoruri frumoase, muzică bună și atmosferă relaxantă: "Contextul de anul trecut ne-a limitat să le oferim gălățenilor experiența completă cu care i-am obișnuit și pe care o merită. Anul acesta ne revanșăm și promitem că fiecare vizitator va găsi o ofertă culinară bogată și o atmosferă foarte frumoasă, de care să se bucure".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.