Tren Galați - București, blocat în câmp
Trenul IR12574, care circulă pe ruta Galați - Buzău - București Nord, a ajuns la destinație cu mai mult de o oră întârziere, joi seară, după ce locomotiva s-a defectat în plin câmp, în apropierea orașului Buzău. 70 de minute au avut de așteptat călătorii până când locomotiva a fost înlocuită.
"Cam cu 15 km înainte de a ajunge în Buzău, s-a oprit trenul în mijlocul câmpului și am fost anunțați că s-a defectat locomotiva și nu se știe cât o să așteptăm, perioadă în care nimeni nu ne-a oferit alte informații. Oamenii au intrat în criză de timp, dat fiind faptul că aveau legături pentru alte localităţi. Conductorul a spus că s-a defectat locomotiva și așteptăm altă locomotivă de la Buzău, neputând să estimeze un timp. Am primit recomandarea să nu coborâm din tren, dat fiind faptul că locomotiva e stricată, pierde aer și compresorul nu poate să mai susțină închiderea și deschiderea ușilor", a declarat unul dintre călători pentru Digi 24.
Reprezentanții CFR Călători Galați ne-au confirmat incidentul de joi seară. Întrebați dacă au mai fost incidente similare în ultimele zile, aceștia ne-au spus că, cel puțin în ultimele două săptămâni, niciun alt tren spre București nu a mai avut o astfel de defecțiune.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.