Criminal cu întârziere
* După ce fratele lui fusese condamnat pentru omor cu un an în urmă, Tănase a fost considerat şi el vinovat, pentru aceeaşi faptă *
Bizar, dar complet adevărat. După o încăierare petrecută pe 28 octombrie anul trecut, şi în urma căreia un om şi-a pierdut viaţa, unul dintre ucigaşi (Tănase Pisău) – considerat neimplicat în 2009 - a fost găsit vinovat abia anul acesta, când a şi fost condamnat la închisoare pentru omor.
Cercetările procurorilor şi ale Poliţiei nu s-au oprit în 2009. Şi iată că deznodământul s-a decis abia marţi, când poliţiştii gălăţeni şi cei din Valea Mărului l-au prins la o stână din localitate pe Tănase Pisău, de 31 ani, din Smulţi, fratele criminalului.
„Tribunalul Galaţi emisese pe numele individului, pe 15 aprilie 2010, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 17 ani, pentru omor”, a declarat Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi.
Să ne reamintim că în octombrie anul trecut, Tănase şi Ionel (în prezent arestat în Penitenciarul Galaţi) l-au strivit în bătaie, cu bâtele, pe Iancu Copăcianu.
Şi dacă atunci a fost considerat vinovat de omor doar Ionel, iată că legea nu l-a iertat pe complicele lui. Începând de marţi, cei doi fraţi s-au regăsit în închisoare.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.