Autobuzul alimentat cu hidrogen va sta o săptămână în Galaţi
Autobuzul alimentat cu hidrogen a fost prezentat, miercuri, în premieră, la Galaţi, în cadrul unui eveniment susținut de Solaris Bus&Coach și Linde Gaz România, în fața sediului Primăriei. Mijlocul de transport va rămâne în orașul nostru timp de o săptămână pentru sesiuni de prezentare.
„Soluția de propulsie a mijloacelor de transport în comun cu hidrogen are o serie de avantaje dintre care amintim distanța de deplasare de până la 350 de kilometri la o încărcare în condiții de trafic diverse, o alimentare rapidă și mai ales reducerea emisiilor de carbon în condițiile în care singurul produs secundar al reacțiilor chimice este apa. Costul unui astfel de mijloc de transport este de aproximativ 700.000 de euro”, a transmis Biroul de presă al administraţiei locale.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.