Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gata cu dezastrul edilitar şi mirosurile grele pe strada Tecuci!

„Slalom printre canalizări supraînălţate, iată provocarea la care sunt supuşi şoferii, dar şi pietonii, în zona blocului M7 de pe strada Tecuci nr. 211. O canalizare fără capac, din a cărei ţeavă spartă se ridică miros greu de fecale, <condimentează> olfactiv dezastrul edilitar, pune la grea încercare atenţia pietonilor - în special a copiilor - cât mai ales nevoia de aer curat a locatarilor”, relatam în ediția de marți, 12 aprilie 2022, a ziarului „Viața liberă”.

Situația semnalată de cititoarea ziarului „Viața liberă”, doamna Dumitra Cristea, nu a fost ignorată, iar muncitorii și utilajele au revenit, după cum o dovedesc imaginile surprinse de fotoreporterul nostru.

Totuși, am fost curioși să aflăm ce lucrări se execută, de către cine și când ar trebui să fie finalizate: „Referitor la solicitarea dumneavoastră privind lucrările de pe strada Tecuci, vă comunicăm că acestea au fost comandate de către Primăria municipiului Galați serviciului public Ecosal în cadrul programului anual de reparații. În această zonă este vorba despre asfaltarea carosabilului și a trotuarelor, iar lucrările trebuie să se încheie până la începutul lunii mai”, ne-a transmis Biroul de presă al Primăriei Galați.

Singura grijă a locatarilor este ca țeava spartă din canalizare să fie reparată, pentru că un capac pus nu rezolvă decât pe jumătate problema.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.