Scenariu pesimist în Valea Oraşului
Cu speranţa ca faimosul dig de protecţie să ţină, nu trebuie, totuşi, să nu privim puţin şi peste un scenariu pesimist şi pe care nimeni nu şi-l doreşte. Dacă s-ar întâmpla ca Valea Oraşului să se inunde, nu ar fi vorba doar de evacuarea a circa 8.000 de gălăţeni, ci de mult mai multe lucruri.
În primul rând, este vorba despre cazarea a circa 1.300 de oameni care au declarat clar că nu au rude în oraş unde să se mute.
Cum apele care ar inunda cartierul nu s-ar retrage decât după ce nivelul Dunării va scădea (căci, se ştie, nivelul canalizărilor este sub nivelul Dunării, şi să pompezi apa din Valea Oraşului este practic imposibil!), locurile de cazare, pe care autorităţile le-au pregătit în căminele şcolare şi studenţeşti ar putea rămâne „valabile” până în toamnă, la începerea şcolii…
Dar o inundare a cartierului Valea Oraşului nu ar însemna numai distrugerea căminelor a mii de gălăţeni, ci şi paralizarea a peste 50 la sută din economia locală.
În zonă există numeroşi agenţi economici, care, în total, asigură locuri de muncă pentru aproximativ 12.000 de oameni. Vorbim de Şantierul Naval, Port Docuri, Port Bazinul Nou, Zona Liberă, Fabrica de Ulei Prutul, Intfor, Gara 8 a SC Electrica. Asta, ca să nu mai vorbim despre Vamă, Spitalul CFR sau Icepronav, unicul institut de proiectări navale din sud estul Europei.
„Din inventarul făcut de poliţie şi jandarmi, este vorba despre 8.000 de oameni, 1.500 de case, plus alte 20 de blocuri cu etaje de la patru până la nouă. Vorbim şi de numeroşi agenţi economici care reprezintă mai mult de jumătate din economia Galaţiului. Nu are sens să prezentăm cifre, însă în cazul unor pagube, cred că vorbim de sute de milioane de euro”, a declarat, ieri, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.