Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cursele de agrement pe Dunăre de la Brăila, temporar sistate

Serviciul de Transport Public Local de Călători și Administrare Portuară al Primăriei Brăila a fost nevoit să sisteze temporar cursele de agrement cu navele "Lacu Sărat" și "Chira Chiralina", anunță presa brăileană. Motivul pentru care cele două ambarcațiuni au rămas la mal este unul cât se poate de serios: lipsa personalului specializat.

„De la începutul anului și până în prezent, au fost organizate concursuri pentru posturile de timonier și căpitan fluvial, însă acestea au rămas neocupate, din lipsă de solicitanți", a declarat pentru „Obiectiv Vocea Brăilei” directorul STPLCAP, ing. Mihai Rusinoiu. Lipsa de interes ar putea fi justificată de salariul mic, plătit din fonduri publice, în comparație cu cel din mediul privat.

În funcție de cât de repede vor fi ocupate aceste posturi cu personal specializat, cursele de agrement vor fi reluate, mai ales că s-au bucurat de succes. Peste 2.000 de brăileni au urcat măcar o dată la bordul navelor în doar o lună.
În ceea ce privește Galațiul, reamintim că, anul trecut, SC Transurb SA și-a completat obiectul de activitate secundar cu: "Transporturi de pasageri pe căi navigabile interioare", respectiv, "Transportul de marfă pe căi navigabile interioare".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.