Liceene din Galați au învăţat cum să-şi dezvolte o carieră
Pe parcursul lunii mai 2022, Junior Achievement (JA) Romania și Metropolitan Life au organizat două sesiuni interactive „IDay pentru educație” la care au participat peste 100 de eleve de liceu din 13 localități, printre care s-a numărat și Galațiul, alături de București, Bacău, Brăila Buzău, Constanța, Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Iași, Pitești, Ploiești, Sibiu, Slatina.
Împreună cu voluntarii Metropolitan Life, elevele au dezvoltat soluții prin care pot fi susținute femeile în procesul de integrare și adaptare profesională. Activitățile au fost organizate în cadrul inițiativei globale a Fundației MetLife pentru susținerea femeilor prin încurajarea și dezvoltarea potențialului în carieră.
“Această activitate a reprezentat o oportunitate de a-mi testa abilitățile de lucru în echipă și nivelul de concentrare și de a cunoaște persoane noi, cu viziuni noi. Nu am simțit deloc trecerea timpului, deoarece am fost captivate de temă și de schimbul de idei cu voluntarul, și am apreciat posibilitatea de a urmări soluțiile găsite de celelalte echipe” – a declarat una dintre liceenele participante.
Utilizându-și abilitățile de comunicare și gândire creativă, elevele au lucrat în echipe, alături de 11 voluntari ai Metropolitan Life, la proiecte ce vizează creșterea procentului de tinere absolvente angajate. Elevele au identificat soluții pentru recrutare și training, oportunități de învățare continuă și dezvoltare de abilități, acțiuni pentru integrarea în echipă și oportunități de evoluție în carieră.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.