Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Încă 311 gălățeni, angajați prin AJOFM

311 noi angajări s-au produs, în decursul lunii mai, prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați, ceea ce face ca numărul total al angajărilor, de la începutul anului 2022, să fie de 1.648, informează instituția gălățeană.
Din acest total, 869 de persoane au peste 45 de ani, 328 au mai puțin de 25 de ani, 256 au între 35 și 45 de ani, 133 au vârsta între 25 și 30 de ani, iar 62 au vârsta cuprinsă între 30 și 35 de ani. 888 dintre persoanele angajate în primele cinci luni provin din mediul urban, iar 760 sunt din rural.
Ca nivel de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe sunt cu studii gimnaziale (476 persoane), cu studii liceale (443) şi cu școli profesionale (436). Numărul celor cu studii superioare este de 181, al celor cu studii primare și fără studii este de 91, în timp ce persoanele cu studii postliceale încadrate sunt 21 la număr.
Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Galați, 500 de persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile, în urma activității de profilare efectuate de instituție.
AJOFM mai informează că, în perioada ianuarie-mai 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 3.000.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.