Dotări școlare și nevoia de asfalt
Printr-un proiect cu fonduri europene, finanțat prin Programul Operațional Competitivitate, Școala Gimnazială "Elena Doamna" din comuna gălățeană Cuza Vodă a beneficiat de dotare cu echipamente electronice. Mai exact, toți elevii școlii au fost dotați cu tablete, cadrele didactice cu câte un laptop, iar cele opt clase și cele trei laboratoare au fost dotate cu videoproiectoare, camere web, ecrane de proiecție, sisteme all-in-one, table interactive și routere. Totodată, a fost încheiat un contract de abonament la internet pe perioadă nedeterminată.
Pe de altă parte, în comună, străduțele amplasate de o parte și de cealaltă a DJ 255, ce străbate comuna, sunt doar parțial sau chiar deloc asfaltate. Destul de multe dintre acestea au rămas la stadiul de poteci, delimitate de buruieni, acoperite cu un soi de pietriș menit să ușureze circulația localnicilor, deși se pot observa denivelările și gropile ce se accentuează pe zi ce trece. Doar străzi considerate importante au fost asfaltate, iar acest aspect a atras nemulțumiri, dat fiind faptul că mulți cuzeni locuiesc pe străduțele laterale. Totuși, acestora li s-a promis asfaltarea tuturor străzilor lăturalnice, cu mențiunea că este demarat deja un proiect în acest sens, la nivelul administrației comunale.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.