Trenul spre București, mai scump pentru gălățeni cu aproape 15 lei
CFR Călători a majorat cu 20 la sută, începând de la 1 iulie, prețurile biletelor de tren. "Măsura vine în sprijinul redresării și echilibrării activității economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România, pe fondul creșterii prețurilor la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese etc. Ultima ajustare de tarife la călătoria pe calea ferată, aplicabilă tuturor operatorilor de transport feroviar de călători, a fost în anul 2013", argumentează CFR Călători.
În funcție de distanțele pe care le vor parcurge cu trenul, gălățenii vor scoate din buzunar chiar și cu peste 15 lei mai mult decât până acum. Iată câteva exemple de noi tarife, calculate pentru un bilet la clasa 2, cu loc, la trenurile InterRegio: un drum pe ruta Galați - București Nord costă 80 de lei de la 1 iulie, față de 66,3 lei, cât era prețul anterior. Pe ruta Galați - Constanța (aceeași distanță, aceeași majorare), un bilet costă 80 de lei, față de 66,30 lei, iar pentru Galați - Brașov, noul tarif este 87 de lei, în loc de 72,60 lei. Pentru Galați - Mărășești, biletul de tren va costa 19 lei, în loc de 15,40 lei, la tren Regio.
CFR Călători menționează că se păstrează și după 1 iulie facilitățile de călătorie acordate până acum, cum ar fi reducerile de până la 50 la sută a tarifelor abonamentelor pentru navetiști și studenți, gratuitățile pentru elevi, reducerile pentru biletele cumpărate online, cu anticipație sau pentru călătorii dus-întors.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.