Un singur candidat la postul de arhitect-şef al Galaţiului
Potrivit informaţiilor afişate pe portalul Primăriei Galaţi, un singur candidat s-a înscris la concursul organizat pentru ocuparea funcției publice de conducere specifice vacante de arhitect-șef al municipiului. Este un progres pentru că, la precedentul concurs organizat, nu s-a prezentat nimeni. Din acest motiv, municipalitatea a anunţat că este dispusă la derogări, în sensul că ar putea permite participarea la concurs a persoanelor cu minimum cinci ani vechime în specialitate studiilor necesare ocupării acestei funcţii, în loc de minimum şapte. În prezent are un singur candidat care va susţine proba scrisă pe 22 august 2022, iar interviul ar urma să aibă loc în cel mult cinci zile de la examenul scris.
Reamintim că Primăria a rămas fără arhitect-șef din luna februarie a acestui an, când Dragoş Horia Buhociu a fost detaşat, pe o perioadă limitată, la Ministerul Dezvoltării. La acel moment, Primăria municipiului Galaţi ne-a dat asigurări că detaşarea nu afectează cu nimic activitatea instituţiei Arhitect-Şef din cadrul administraţiei locale. Ulterior, o parte dintre atribuţiile funcţiei publice de conducere de arhitect-şef i-au fost delegate Adrianei Blaga, inginer de profesie, cu studii postuniversitare de urbanism la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" Bucureşti.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.