Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Plaja din Eforie Sud va fi mărită

Printre destinațiile prefetare de concediu ale turiștilor se află și  litoralul românesc. Pentru că perioada concediilor este în toi, la mare se lucrează pentru amenajarea locurilor de la malulm Mării , în unele dintre cele mai populare stațiuni de pe litoral. Se efectuează lucrari de înnisipare și de mărire a spațiului pentru plajă, în zonele în care plajele erau foarte înguste. Plaje reamenajate, peste 2 ani!
Deși mai sunt doar câteva săptămani până la sfârșitul lunii august, turiștii care încă nu au plecat în  concediu , se pot bucura încă de mare și soare,. Vestea bună este însă că , pe litoralul românesc încep, de săptămâna viitoare, lucrări de lărgire a plajelor. Astfel, plaja din Eforie Sud va fi supusă unor lucrară de extendire și reamenajare , dar vor începe și lucrările pe porțiunea Olimp-Mangalia. Realizatorii Ștrilor protv spun că a fost semnat contractul pentru loturile 8 și 9, adică pentru lucrări de protecție costieră și înnisipare în zonele Jupiter și Neptun. 
 ”Cu ajutorul acestor lucrări care vor costa 130 de milioane de euro vom câștiga 5 km de plajă nouă în sudul litoralului. Zonele în care plaja este foarte îngustă și are doar câțiva metri, va avea cu ajutorul acestui proiect 100 ce metri lățime. Firma care se va ocupa de priect este olandeză și are peste 150 de experiență în construcții hidrotehnice marine. primele plaje noi le vom vedea în 2024”, declară reprezenții știrilor Protv. Ei spun însă, că în mmentul de față se lucrează pentru modernizarea zonelor de plajă între stațiunile Eforie SUD și Nord, pe o porține de 5,7 km. ”Acolo lucrările de înnisipare vor începe săptămâna viitoare ”, se arată pe siteul știrilor protv.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.