Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Lecții de siguranță la atelierele ”Șotron”

Copiii din Gănești care participă la atelierele de vară ”Șotron”, organizate de  Asociația ”OvidiuRo” au avut astăzi o surpriză… în uniformă. În curtea școlii lor a parcat laboratorul mobil de educație rutieră, iar polițiștii și jandarmii i-au invitat la o lecție despre siguranță. Copiii și-au amintit, împreună cu agentul rutier, care sunt cele mai importante reguli privind circulația pe drumurile publice, au discutat cu jandarmii despre comportamentul pe care trebuie să îl adopte atunci când se află în zone aglomerate, iar polițiștii de prevenire și siguranță școlară le-au vorbit despre situațiile de risc în care se pot afla în diferite momente, dar și despre soluțiile pentru gestionarea acestora. Aproximativ 100 de copii din comunități vulnerabile au participat, în această vară, la activitățile susținute de către polițiștii gălățeni în cadrul atelierelor ”Șotron” ale Asociației OvidiuRo.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.