Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Se caută proiectanți pentru opt blocuri, în fosta Cazarmă 3006. Studiu de fezabilitate scos la licitație

Până pe 3 octombrie 2022, Primăria municipiului Galați așteaptă ofertele pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar construirii a opt blocuri de locuințe, cu parter și cinci etaje, în fosta Cazarmă 3006. Valoarea estimată a contractului este de 650.000 de lei fără TVA, iar criteriul de atribuire - cel mai bun raport calitate – preț.

În documentația licitației se arată că: „Municipiul Galați a preluat imobilul cazarma 3006, situat pe strada Tecuci nr. 163-165, în scopul construirii a opt blocuri de locuințe, cu regim de înălțime parter + 5 etaje, cu un număr total de 352 de unități locative cu 1, 2, 3 camere. Proiectantul va furniza, în principiu, serviciile de proiectare (inclusiv activitățile de obținere a avizelor aferente) necesare realizării obiectivului de investiții. Durata contractului: 120 de zile calendaristice”.

Hotărârea Guvernului nr. 1086 din noiembrie 2021, prin care Galaţiului i-au fost transmise, din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale, imobilele din Tecuci nr. 163 şi 165, adică fosta Cazarmă 3006, prevede că blocurile și locurile de parcare aferente trebuie să fie realizate în termen de cinci ani, cu fonduri ale Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL) sau alte surse de finanțare legal constituite.

Nu mai puţin de 50 la sută din numărul total de locuințe care vor fi realizate pe terenul fostei Cazarme 3006, dar nu mai puțin de 176, împreună cu terenul și locurile de parcare aferente, vor fi transmise în domeniul public al statului, în vederea dării în administrarea Ministerului Apărării Naționale. Aceasta este obligaţia pe care autorităţile locale şi-au asumat-o deja. În cazul în care nu se respectă destinația imobilului, obligația și termenele prevăzute, imobilul transmis Primăriei revine în domeniul public al statului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Aşa cum s-a întâmplat, din păcate, cu terenul pe care ar fi trebuit să-l străbată drumul prin curtea Poliţiei de Frontieră.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.