Indemnizația de șomaj, majorată
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege care prevede majorarea cuantumului indemnizației de șomaj acordate persoanelor cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an. Acesta urmează să fie egal cu valoarea indicatorului social de referință (ISR), care este, la momentul actual, de 525,5 lei. Pentru ca propunerea legislativă să se aplice, ea trebuie semnată de președintele României și publicată în Monitorul Oficial. Pe legea aflată încă valabilă până la intrarea în vigoare a noului act normativ, cuantumul acestei indemnizații este de 75% din valoarea ISR, adică de 394,12 lei.
O persoană care a rămas șomer nu beneficiază automat de indemnizație. Pentru acest lucru, persoana în cauză trebuie să se înregistreze la agenția pentru ocuparea forței de muncă în raza căreia își are domiciliul sau reședința.
Conform celui mai recent bilanț al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Galați, la sfârșitul lunii iulie 2022, în evidențele agenției erau înregistrați 10.817 șomeri.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.