Bătrână învineţită de adolescenţi
La vârsta de 85 de ani, gălăţeanca Ioana H. a ajuns victima răutăţilor unor tineri care locuiesc pe aceeaşi stradă cu ea. Bătrâna povesteşte că i-a găsit duminică în faţa porţii ei, pe str. Pictor Isser, şi spune că băieţii ar fi atacat-o.
„Mergeam acasă şi ei erau la poartă, dădeau foc la rumeguş. Le-am spus să plece şi ei au început să dea cu pietre, mi-au spus prostii multe şi au spus că-mi dau foc la casă. M-au lovit cu un bolovan în cap, am căzut şi mi-a curs sânge. A venit un vecin să mă ajute şi am venit la spital. Erau vreo şapte golani, şi mai mici şi mai mari”, îşi aminteşte bătrâna.
„Pacienta în vârstă de 85 de ani a fost adusă la spital cu un traumatism cranio-facial prin agresiune. Practic a fost lovită cu un obiect dur în partea din faţă a craniului şi a feţei, dânsa afirmând că a fost lovită cu pietre”.
„Are o plagă parietală dreaptă şi numeroase echimoze, dar în urma explorărilor efectuate în secţia de Neurochirurgie s-a considerat că pacienta nu necesită intervenţie neuro-chirugicală. Va rămâne însă în continuare internată pentru supraveghere şi tratament”, a declarat dr. Lucica Grigorică, purtătoarea de cuvânt a Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi.
Potrivit Cristinei Tatulici, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Galaţi, femeia de 85 de ani a fost audiată, însă nu este hotărâtă dacă va depune sau nu plângere. Femeia spune că ar vrea ca agresorii să fie amendaţi, dar fără să umble prin tribunale.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.